Cazul familiei Samson
De trei ani și jumătate, două fetițe românce, Sara și Tiana Samson, sunt ținute departe de părinții lor, Daniel și Bianca Samson, luate abuziv de serviciile sociale din Suedia. De atunci mă lupt, alături de familie, pentru un singur lucru: ca aceste fete să fie eliberate și readuse acasă, în România. Am decis să duc acest caz până la capăt, pe toate căile pe care mi le oferă legea și datoria de a-mi apăra proprii cetățeni.
Am luat cuvântul la Strasbourg
Am luat cuvântul în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg și am demascat abuzurile oribile comise de serviciile sociale din Suedia împotriva familiei de români — Daniel și Bianca Samson și fiicele lor minore, Sara și Tiana, luate abuziv acum trei ani și jumătate de la părinți.
Am criticat atitudinea lipsită de cooperare reală și adesea arogantă a Guvernului Suediei, care acoperă aceste abuzuri și a refuzat solicitările oficiale repetate ale României de repatriere a propriilor cetățeni.
Strassbourg- 2026
Abuzuri asupra Sarei și Tianei — și asupra zecilor de mii de familii
Am prezentat abuzurile comise de gardienii serviciilor sociale împotriva Sarei — care a comis deja 6-7 tentative de sinucidere — și a Tianei, „distribuită" la a 6-a sau a 7-a „familie" de încredințare. Dar am vorbit și despre zecile de mii de alte familii deposedate anual de copiii lor în Suedia, în primul rând familii suedeze. Multe dintre ele ne-au cerut nouă, românilor, ajutor în ultimele săptămâni, pentru că autoritățile țării lor refuză să le asculte vocea.
Ce cerem Suediei?
Cerem imperativ Suediei, așa cum Senatul României a solicitat unanim săptămâna trecută (16.06.2026) : eliberarea imediată a copiilor, reunificarea familiei Samson și repatrierea urgentă în România a fetelor.
Cerem anchetă penală împotriva agenților abuzatori și a serviciilor sociale suedeze și pedepsirea lor drastică. Cerem justiție și pentru zecile de mii de familii abuzate anual în Suedia, dar și în multe alte state vest- și mai ales nord-europene. Multe familii de români suferă aceste abuzuri.
Un demers la nivel european
Voi propune demararea, la nivel european, a unor proceduri politico-juridice care să vizeze problemele grave, pe scară largă, de natură structural-sistemică, privind sistemele de asistență socială care comit abuzuri — atestate de zecile de condamnări pronunțate în acești ani de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Suedia, eliberează fetele familiei Samson acum!
Plângere penală la Parchetul General
Există o plângere penală, aflată în investigarea Parchetului General al României, împotriva agenților abuzatori din serviciile sociale ale Suediei, pentru faptele comise împotriva membrilor familiei de cetățeni români Samson. Sper ca acești odioși agenți din serviciile sociale suedeze să primească penal ceea ce merită, potrivit Constituției și legilor penale din România, iar statul român să-și onoreze obligațiile sale constituționale de a-și apăra proprii cetățeni.