România, în prima linie: Contribuție esențială la noul tratat european împotriva terorismului
Pe 13 mai 2025, la Paris, Comisia pentru afaceri juridice și drepturile omului a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat în unanimitate Avizul statutar privind proiectul de Protocol de amendament la Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea terorismului (cunoscuta Convenție de la Varșovia). Am avut onoarea să fiu desemnat raportor european pentru acest dosar, din partea APCE, și să redactez documentul în numele instituției.
Votul unanim exprimat astăzi în Comisie confirmă sprijinul larg pentru poziția propusă de mine și pentru amendamentele aduse atât textului protocolului, cât și raportului său explicativ. Acest nou instrument juridic are o miză istorică: pentru prima dată, un tratat internațional va include o definiție comună a infracțiunii de „terorism” – un pas esențial pentru coerența legislativă și cooperarea internațională în combaterea acestui fenomen.
Subiectul este complex și delicat. Timp de ani de zile, lipsa unui consens între state a blocat progresele din cauza temerilor legate de riscul abuzurilor – folosirea luptei împotriva terorismului pentru a suprima opinii, idei sau acțiuni politice pașnice, în mod nedemocratic. Am insistat, prin amendamentele propuse, ca noua definiție să reflecte valorile democratice occidentale: libertatea de exprimare, pluralismul și respectul pentru drepturile fundamentale. Într-o democrație, exprimarea pașnică și mijloacele politice legale nu pot fi confundate cu acte de terorism.
Adoptarea finală a noului Protocol de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei este condiționată de avizul favorabil al Adunării Parlamentare – și acesta este exact rolul Avizului statutar adoptat acum. Sunt onorat să fiu raportorul desemnat de APCE pentru acest proces și să contribui la direcția strategică a unui demers care va influența legislația internațională pentru mulți ani.
Am încredere că în sesiunea plenară din iunie, la Strasbourg, Adunarea Parlamentară va confirma – prin vot – propunerile și comentariile incluse în Avizul statutar și va deschide astfel calea adoptării oficiale a acestui nou tratat european. Este o poziție de responsabilitate, dar și o ocazie de afirmare pentru România în cadrul Consiliului Europei.
🇷🇴 România contribuie substanțial la scrierea istoriei juridice europene.
🇪🇺 Europa se apropie de un consens fără precedent în lupta împotriva terorismului.